Afinitatea pentru comunism – între nevoi psihologice, nostalgie și căutare spirituală

Comunismul și nevoia de securitate

Afinitatea pentru comunism nu este doar o opțiune politică sau nostalgie istorică, ci un fenomen mult mai complex, care reflectă nevoi psihologice fundamentale, dinamici inconștiente și căutări spirituale. În ciuda faptului că regimul comunist a fost ateu și represiv față de religie, el a preluat funcții care, în alte contexte, aparțin credinței: promisiunea unui viitor mai bun, idealul egalității universale și iluzia unei comunități perfecte. În acest sens, comunismul poate fi privit ca o religie seculară, iar afinitatea pentru el devine expresia unei tensiuni interioare între libertate și siguranță, între individualitate și apartenență.

Un element esențial al comunismului a fost promisiunea de siguranță colectivă: locuri de muncă garantate, acces la educație și sănătate, locuințe oferite de stat. Psihologic, această structură activa o regresie infantilă, în care individul ceda responsabilitatea pentru viitor unei autorități protectoare.

Astfel, afinitatea pentru comunism poate fi înțeleasă ca expresia unei nevoi profunde de protecție și securitate, care devine dominantă mai ales în perioade de incertitudine socială sau economică.

Egalitatea ca fantasmă reparatorie

Promisiunea comunistă a egalității universale a răspuns unei dorințe psihice adânci: repararea inechităților sociale și eliminarea frustrării generate de comparațiile permanente. În plan inconștient, ideea că „nimeni nu va avea mai mult” devine o fantasmă reparatorie, care alină resentimentele și reduce sentimentul de excludere.

Din această perspectivă, afinitatea pentru comunism nu este doar o alegere ideologică, ci o căutare de justiție afectivă, o încercare de a vindeca sentimentul de inechitate care însoțește existența umană.

Ordinea, autoritatea și structura personalității

Pentru anumite tipuri de personalitate, mai rigide și mai orientate către reguli, comunismul a reprezentat un ideal de ordine și disciplină. În acest caz, atracția nu se bazează pe securitate sau egalitate, ci pe nevoia de control și de supunere față de o instanță autoritară.

Psihologic, această afinitate exprimă o teamă de haos și o valorizare a conformismului. Libertatea, cu ambiguitățile ei, este resimțită ca amenințătoare, în timp ce uniformitatea și controlul oferă liniște.

Nostalgia și mecanismul idealizării trecutului

Pentru cei care au trăit efectiv comunismul, memoria selectivă transformă realitatea: frica, lipsurile și constrângerile se estompează, în timp ce rămâne amintirea unui trai mai simplu și mai stabil. Este o nostalgie a predictibilității, care oferă un sentiment de continuitate și securitate.

Pentru generațiile mai tinere, afinitatea se naște dintr-o idealizare utopică: comunismul este văzut ca o alternativă la alienarea și competiția societății contemporane. În ambele cazuri, funcționează același mecanism psihic – idealizarea trecutului sau a unui model imaginar.

Comunismul ca „religie seculară”

Deși s-a construit împotriva religiei, comunismul a preluat multe dintre funcțiile ei:

• Promisiunea mântuirii a fost înlocuită cu promisiunea unei lumi fără exploatare.
• Comunitatea credincioșilor a fost substituită cu „marea familie socialistă”.
• Ritualurile religioase au fost înlocuite cu sărbători colective, imnuri și lozinci.

În acest sens, comunismul a devenit o religie fără Dumnezeu, o formă de sacralitate secularizată care a încercat să umple nevoia umană de sens, coeziune și transcendență.

Psihanaliză: între Dumnezeu și Stat

Religia oferă o figură parentală transcendentă – Dumnezeu-Tatăl – care protejează, iartă și dă sens existenței. Comunismul a transferat această funcție asupra Statului-Partid, prezentat ca atotputernic și infailibil.

Afinitatea pentru comunism exprimă, din această perspectivă, o dorință inconștientă de a transfera dependența infantilă către o autoritate protectoare. În plan profund, este aceeași nevoie: fie că se numește Dumnezeu, fie că se numește Stat, omul caută un reper absolut care să-l elibereze de povara incertitudinii și a libertății.

Afinitatea pentru comunism nu este doar rezultatul unor convingeri politice sau al nostalgiei pentru un trecut mai stabil. Ea reflectă:

• nevoia psihologică de securitate,
• dorința de egalitate și justiție,
• atracția pentru ordine și disciplină,
• nostalgia și mecanismele de idealizare,
• căutarea unei forme de transcendență.

Comunismul a funcționat, dincolo de ideologie, ca o religie seculară, promițând un „rai pe pământ” și oferind individului iluzia sensului și a coeziunii colective. Afinitatea pentru acest model exprimă tensiunea eternă a ființei umane între libertate și siguranță, individualitate și apartenență, frică și credință.

Sursa foto: romania.europalibera.org, vice.com, historia.ro, ebay.co.uk