Blog - Crima urmată de sinucidere: o încercare tragică de a reface fuziunea pierdută

Crima urmată de sinucidere (homicid-suicid) este una dintre cele mai tulburătoare forme de acting-out psihic. Aceasta nu este doar o expresie extremă a violenței, ci și o manifestare profundă a suferinței psihice, în care subiectul distruge simultan obiectul iubit și pe sine.

În multe dintre aceste cazuri, actul dublu reflectă o încercare inconștientă de a opri suferința provocată de abandon, umilință sau pierdere – și, mai adânc, o fantezie de reunificare fuzională.

Articolul de față propune o lectură psihanalitică a acestui fenomen, cu accent pe dinamica relațională și mecanismele inconștiente implicate. Totodată, se face referire și la un caz real, cutremurător, relatat recent în presa din România, care ilustrează tragic aceste mecanisme: o tânără de 23 de ani a fost ucisă de fostul partener, care apoi s-a sinucis. În momentul atacului, femeia își ținea fetița de trei ani în brațe și era însărcinată cu al doilea copil.

1. Fenomenul: între gelozie, posesivitate și autodistrugere

Crima urmată de sinucidere apare adesea în contexte relaționale intense, marcate de despărțire, respingere sau trădare. În spatele acestor gesturi stă nu doar furia, ci o prăbușire psihică în fața unei pierderi percepute ca insuportabilă.

Pentru agresor, obiectul relațional (de regulă partenerul/a) nu este doar o ființă iubită, ci o sursă de coeziune narcisică. Pierderea lui echivalează cu o dezintegrare a sinelui, iar acest colaps intern este externalizat printr-un scenariu distructiv: „dacă tu nu mai ești, eu nu mai pot exista”.

2. Psihodinamica: de la iubire fuzională la distrugere totală

Această dinamică are rădăcini profunde în relațiile fuzionale, unde granițele dintre sine și celălalt sunt fragile. Pentru agresor, partenerul devine un substitut al obiectului primar (mamă idealizată), indispensabil echilibrului psihic.

Atunci când fuziunea este amenințată de despărțire sau refuz, se activează mecanisme primitive precum:

• scindarea (alternarea bruscă între iubire idealizată și ură violentă),
• proiecția (vinovăția propriei neputințe este atribuită partenerului),
• acting-out-ul (acțiunea distructivă substituie gândirea),
• regresia narcisică (reducerea sinelui la o formă infantilă de dependență absolută).

În acest context, crima devine o încercare delirantă de a „păstra” obiectul – prin distrugere.

3. Sinuciderea post-crimă: vinovăție, reparație, fuziune

Sinuciderea care urmează crimei are valențe multiple:

• poate exprima vinovăția intolerabilă,
• poate fi o tentativă de reparație magică,
• sau o fantezie de reunificare postumă cu obiectul pierdut.

În plan psihic, subiectul nu concepe să trăiască fără celălalt, iar sinuciderea apare ca o continuitate logică – o completare a crimei. Astfel, moartea devine un spațiu fantezist de întoarcere la unitatea originară.

4. Homicidul-suicid ca eșec al simbolizării

Un aspect esențial în acest scenariu este colapsul funcției simbolice. Subiectul nu poate transforma psihic pierderea într-un proces de doliu – nu o poate „gândi”. Astfel, acționează concret.

Această incapacitate de simbolizare trădează, de cele mai multe ori, o structură psihică vulnerabilă, marcată de traume timpurii, de relații de atașament nesigure și de lipsa unei funcții de continență emoțională.

5. Caz recent: o dramă reală care ilustrează perfect această dinamică

În mai 2025, presa din România a relatat un caz tulburător: o tânără de 23 de ani a fost ucisă cu brutalitate de fostul partener, în propria locuință, în timp ce își ținea fetița de trei ani în brațe și era însărcinată cu al doilea copil. Ulterior, agresorul s-a sinucis.

Cei doi fuseseră într-o relație care se încheiase recent. Martorii vorbesc despre un comportament posesiv și instabil al bărbatului, care nu a acceptat despărțirea. Ceea ce pentru un observator extern pare o reacție irațională, din punct de vedere psihic reflectă un colaps narcisic sever, în care sinele agresorului nu a mai putut tolera separarea de obiect.

Crima devine astfel o ultimă încercare de a controla obiectul pierdut, iar sinuciderea – o pseudo-reparare: „acum suntem din nou împreună.”

6. Structuri psihice frecvent implicate

Profilurile psihice cele mai frecvente implicate în acest tip de act includ:

• Structuri borderline: instabilitate afectivă, idealizare-devalorizare, acting-out impulsiv;
• Narcisism patologic: vulnerabilitate extremă la respingere, imposibilitatea de a tolera pierderea prestigiului/obiectului;
• Depresie severă cu elemente psihotice: în care agresorul simte că viața nu mai are sens fără obiect;
• Tulburări de personalitate cu elemente paranoide: unde obiectul este perceput ca trădător, dușman, vinovat.

Între iubire, ură și fuziune mortală, Crima urmată de sinucidere nu este un simplu „gest de gelozie extremă”, ci un scenariu psihic complex, în care obiectul iubit devine totodată purtător al urii, fricii de abandon și nevoii de reparare. Din perspectiva psihanalitică, acest tip de crimă exprimă imposibilitatea de a trăi separarea, de a simboliza pierderea, și adesea, imposibilitatea de a trăi cu sinele însuși. Actul devine o tentativă de re-fuziune în moarte, unde iubirea și ura se contopesc în distrugere. Iar dincolo de fiecare astfel de tragedie, se află o psihologie devastată.

Concluzie: între iubire, ură și moarte

Homicidul urmat de sinucidere este expresia unei relații patologice, în care iubirea se transformă în ură, iar separarea în moarte. Nu este doar o problemă penală sau socială – ci un eșec fundamental al psihismului de a gândi și simboliza pierderea.

Aceste cazuri nu sunt doar statistici – ci semnale de alarmă privind suferința psihică nespusă, nediagnosticată și netratată. Iar în spatele fiecărui asemenea act, rămâne o întrebare dureroasă: ce ar fi fost dacă cineva ar fi putut conține această suferință...