Simțirea și gândirea: o reflecție psihanalitică

Simțirea: prima voce a eului

În tăcerea profundă a cabinetului, printre gesturi reținute și cuvinte ce caută sens, psihanalistul ascultă nu doar gândirea pacientului, ci și ecoul surd al unei simțiri adesea reprimate. Relația dintre simțire și gândire este un nucleu profund al procesului psihic, iar abordarea psihanalitică o revelează ca pe o tensiune vitală între afect și reprezentare, între corp și simbol, între pre-verbal și discursiv.

Simțirea, în sens psihanalitic, nu este doar o reacție emoțională tranzitorie, ci o experiență afectivă primară, corporală și pre-verbală, care fundamentează viața psihică. Freud, în modelul său economic și topic, a arătat că afectul este forma prin care excitația pulsională este trăită în registrul conștient. Astfel, afectul precede gândirea – iar în multe cazuri, o și tulbură.

Pentru copilul mic, simțirea este totul. Nevoile pulsionale, angoasa de separare, frustrarea sau plăcerea – toate se trăiesc la nivelul corpului și abia mai târziu se organizează în reprezentări stabile. Melanie Klein va sublinia rolul fantasmelor inconștiente ca organizatoare ale afectului: simțirea nu este doar reacție, ci și proiecție, agresivitate, dorință.

În această viziune, simțirea este materia brută a psihicului, care, neelaborată, poate rămâne o forță destructurantă – sursă de acting-out, somatizări, suferință difuză.

Gândirea: un aparat defensiv și simbolic

Gândirea apare ca o funcție secundară, ca un efort de organizare a afectului și de simbolizare a trăirii. Pentru Bion, gândirea nu este doar produsul unei minți logice, ci un proces viu născut din necesitatea de a conține și metaboliza angoasa. În lipsa unei „funcții α” – capacitatea de a transforma senzațiile brute în elemente gândibile – afectul devine persecutor, iar gândirea e blocată.

Așadar, gândirea nu e doar raționalitate, ci un spațiu psihic de elaborare. În transfer și contratransfer, pacientul ne oferă adesea afecte neprocesate, pe care analistul trebuie să le transforme în gânduri suportabile – să le „țină în minte”, așa cum o mamă conține suferința sugarului în funcția ei de reverie.

Freud însuși vorbea despre „autoobservație” și „asociere liberă” ca forme de gândire care deschid inconștientul. Dar pentru ca o trăire să devină gând, ea trebuie mai întâi tolerată, nu respinsă sau disociată.

Scindarea, refularea și ruptura între simțire și gândire

În multe structuri psihice, în special cele borderline sau psihotice, există o ruptură între afect și reprezentare. Simțirea e prea intensă, iar gândirea nu o poate cuprinde. Rezultatul este un psihism fragmentat, unde afectul apare ca explozie, iar gândirea ca fugă în intelectualizare sau tăcere.

Refularea, una dintre apărările fundamentale, arată tocmai această tensiune: afectul e separat de reprezentarea lui, scindat, disociat, returnat sub formă de simptom. Simptomele nevrotice sunt adesea expresii ale unui afect nerostit, care nu a fost integrat în gând.

Și totuși, nu există vindecare fără această reunificare. În actul analitic, prin punerea în cuvinte a trăirii, afectul și gândirea se reîntâlnesc.

Cuvântul ca spațiu de întâlnire

Rolul analizei este de a oferi un spațiu de traducere, în care afectul poate deveni gând, iar gândul poate da sens simțirii. Cuvântul devine astfel pod între trup și minte, între inconștient și conștient, între trecutul dureros și prezentul transformativ.

Când pacientul reușește să spună „mă doare” – și nu doar să trăiască durerea în corp sau în act – atunci simțirea și gândirea se întâlnesc într-un loc fertil. Aici începe vindecarea.

Unificarea: condiție a sănătății psihice

Psihanaliza ne arată că:

• Simțirea fără gândire e oarbă;
• Gândirea fără simțire e goală.

Un psihic sănătos este cel care poate gândi trăirea și simți gândul. Este un echilibru fragil, mereu în mișcare, mereu supus riscului de clivaj sau de refulare, dar esențial în procesul devenirii subiective.

În cele din urmă, ceea ce psihanaliza oferă este nu doar interpretarea gândului, ci și ospitalitatea pentru simțire – acea capacitate rară de a însoți afectul până când el se lasă rostit.

Sursa foto: medium.com, freepik.com