Despre mine

DESPRE MINE

- De unde pasiunea pentru psihologie/psihanaliză?

- Păi, să încep așa... „A fost odată ca niciodată la vârsta de 9 ani când am primit primele cărticele de la tatăl meu vitreg, Povești nemuritoare, așa am descoperit pasiunea mea pentru cunoaștere, lectură, profunzimi și așa cum îmi place să spun: „am ales să fac ceea ce deja simțeam în interiorul meu”.

Dorințele, visele, foarte multele întrebări pe care mi le puneam, curiozitatea, recunosc că sunt un om foarte curios și foarte multele „de ce-uri” chiar și atunci când nu spuneam nimic într-o discuție cu o persoană îmi dădeam seama că reacționa contrar așteptărilor, multe trăiri reprimate, ținute în interiorul meu, teama de-a spune NU, de-a nu supăra pe celălalt și acel „fii bună”, „să nu deranjezi oamenii” insuflate din copilărie așa cum mulți ați auzit, atacurile de panică, comportamentul și divorțul părinților m-au îndreptat către profunzimile ființei umane și cam orice lucru bine făcut începe cu sau din interiorul propriei ființe așa am început și eu într-un moment neplăcut al vieții mele și cum îmi place să mă autoironizez; spun așa: „ador frumosul, oamenii și lucrurile frumoase dar lucrez pe negativ, pe partea profundă, întunecată din interiorul ființei noastre.”

Psihoterapia psihanalitică / psihanaliza, cu așa ceva se ocupă; inconștientul, ceea ce se simte dar nu se vede.


Psihanaliza este o tehnică de terapie prin care sunt rezolvate conflictele interioare. În lunga mea formare am putut să simt cum funcționează această formă de terapie, noi fiind obligați să facem terapie. Terapia mea durând 7,5 ani de 4 ori pe săptămână (mă găsiți si pe site-ul Societății Române de Psihanaliză, la rubrica psihanaliști-în-formare).
Atât lucrul cu copii / adolescenți cât și ca expert psiholog, fiecare specializare am urmat-o în dorința de-a mă dezvolta, de-a contribui în lucrul cu ființa umană. Experiența de viață și tehnica învățată, mentorii de la care am învățat foarte multe și răbdarea, „lecția răbdării” pe care am învățat-o pentru că multe aspecte care definesc omul, se învață.
Să lucrezi cu și pentru ființa umană este fascinat dar și greu deoarece necesită din partea pacientului multă răbdare, să lucrezi pe propria ființă nu e ușor dar nici imposibil, rezultatele apar pe măsură ce lucrăm deoarece este un lucru „împreună”, pacientul și terapeutul, rezultatele apar încet dar sigur... sunt traume care se rezolvă iar cu altele învățăm să trăim cu ele. Din anul 1905 până în prezent, psihanaliza a evoluat ocupându-se de-o gamă variată de dificultăți psiho-emoționale de la psihoze la tulburări de personalitate borderline, la probleme ce țin de nevroze, de la probleme sexuale, la cele legate de stima de sine, atacuri de panică, depresie și dezvoltare personală. Părinții care vin cu copii/adolescenți pentru dezvoltarea personală și pentru dezvoltarea psihoemoțională începând de la vârsta de 5-6 ani până la ieșirea din adolescență, beneficiile terapiei sunt atât pe termen scurt cât și lung, învățăm să gestionăm stările, simptomele, să ne cunoaștem mai bine Din punctul meu de vedere atât personal cât și profesional consider că fiecare om în măsura în care are disponibilitate, să meargă la psihoterapie/psihanaliză chiar și ca dezvoltare personală.