26 Iunie, 2025
de : Laura Dobrescu
Lecturi psihanalitice
Acolo unde tăcerea strigă - Despre durerea care nu se vede și vindecarea care nu e liniară
„Nu știu ce am… dar simt că ceva în mine s-a rupt.”
„Nu mă doare corpul, dar mă doare tot.”
„E o apăsare, un gol, o greutate în piept… parcă sufletul plânge.”
Durerea sufletului nu are ecograf, dar se simte adânc. Nu sângerează, dar paralizează. Nu se vede la RMN, dar macină zi după zi, noapte după noapte.
E durerea tăcută, invizibilă, deseori negată sau neînțeleasă – de ceilalți, dar mai ales de noi înșine.
Ce înseamnă când „doare sufletul”?
În limbaj psihologic, această durere poate însemna:
- o tristețe profundă (deseori confundată cu depresia),
- o traumă emoțională nerezolvată,
- un gol existențial sau o criză de sens,
- regret, vinovăție sau pierderea unei părți din sine (după un eșec, o despărțire, o renunțare),
- o dezrădăcinare de propriile nevoi, valori, credințe.
Sufletul „doare” când este rupt de adevărul interior și de relația autentică cu sine și cu ceilalți.
Sufletul rănit nu se vede, dar vorbește
Vorbește prin:
- oboseală inexplicabilă
- irascibilitate sau apatie
- crize de anxietate
- dificultăți în relații
- refuzul de a simți („m-am închis”)
- somatizări: dureri în piept, greutate în stomac, migrene
Durerea sufletului e adesea negată pentru că e „ireală” în cultura noastră. Dar tocmai negarea o face să persiste.
De ce doare?
Pentru că:
- ai iubit și ai pierdut,
- ai fost trădat, respins, abandonat,
- ai fost forțat/ă să fii „puternic/ă” prea devreme,
- nu ți-ai dat voie să plângi când ai avut nevoie,
- ai uitat să trăiești pentru tine.
Durerea sufletului e un semnal de alarmă: că e nevoie să te întorci spre tine, să te asculți, să-ți recunoști rănile și să le onorezi.
Cum începem să vindecăm?
- Dându-ne voie să simțim
Vindecarea nu începe cu „fii pozitiv/ă!”, ci cu: „e în regulă să simt ce simt”. - Punând în cuvinte ce doare
Terapia, jurnalul, confesiunea sinceră pot fi drumuri către sens. - Întorcându-ne la corp
Corpul e prima victimă a durerii psihice. Ascultă-l, mișcă-l, aliniază-l. - Reînnodând firul cu sufletul
Prin rugăciune, artă, creație, tăcere, contact cu natura – orice te reconectează cu ceea ce e viu în tine. - Cerând ajutor
Sufletul nu se vindecă în izolare. Uneori, prezența caldă a altcuiva e ceea ce creează spațiu pentru vindecare.
O chemare către viață autentică
Durerea sufletului nu e un capriciu. E o chemare către viață autentică, către reîntoarcerea la ceea ce contează cu adevărat.
Nu există o rețetă rapidă. Există doar căi personale de întoarcere la sens, la sine, la iubire.
Și nu ești singur/ă pe drum.