Diagnosticul în psihanaliză – o privire profundă asupra suferinței

O scurtă introducere pentru cei interesați de psihanaliză – așa cum îmi place să o numesc: „terapia sufletului”.

Când vorbim despre diagnostic în psihologie sau psihiatrie, ne gândim adesea la etichete precum depresie, anxietate, tulburare de personalitate și altele. Psihanaliza privește diagnosticul într-un mod diferit și mult mai profund. Mai mult decât simptome, în psihanaliză, diagnosticul nu se oprește la enumerarea acestora (cum ar fi tristețea, frica, obsesiile etc.). El încearcă să răspundă la întrebarea: de ce suferă această persoană în felul acesta?

• Care sunt conflictele inconștiente care stau la baza suferinței?
• Ce mecanisme de apărare folosește persoana ca să facă față durerii sau anxietății?
• Cum s-a format personalitatea individului în relațiile sale timpurii?
• Ce dorințe sau temeri inconștiente sunt ascunse în spatele simptomelor?

Structura psihică

Psihanaliza nu pune accent doar pe diagnostic categoric (de tip „ai sau nu ai boala X”), ci pe structura psihică a individului. Aici întâlnim concepte ca:

• Nevroză – persoana are conflicte inconștiente, dar realitatea rămâne clară, iar viața psihică e mai degrabă stabilă (ex.: fobii, tulburare obsesiv-compulsivă).
• Psihoză – granițele dintre lumea interioară și realitate se pot pierde (ex.: schizofrenie, delir).
• Tulburare de personalitate (structură borderline, narcisică etc.) – persoane care trăiesc intens conflicte emoționale și relaționale, cu dificultăți în stabilitatea identității și în relații.

Transfer și contratransfer

Un aspect esențial în diagnosticul psihanalitic este transferul – felul în care pacientul își proiectează sentimentele, dorințele sau conflictele inconștiente asupra analistului. La fel de important este contratransferul, adică reacțiile emoționale ale analistului față de pacient. Aceste dinamici oferă indicii valoroase despre lumea inconștientă a persoanei.

Dinamică, nu etichetă

Diagnosticul psihanalitic nu este static. El evoluează pe măsură ce relația terapeutică avansează și pacientul își descoperă propriile conflicte și traume. Uneori, simptomele se schimbă sau se clarifică pe parcursul terapiei.

Rolul diagnosticului psihanalitic

• Ghid pentru terapie – ajută analistul să înțeleagă ce fel de intervenții sunt potrivite.
• Înțelegerea persoanei, nu doar a bolii – scopul nu e doar să „vindeci” simptomele, ci să ajuți persoana să devină mai conștientă de sine și să trăiască mai liber.
• Explorarea istoriei personale – diagnosticul ține cont de copilărie, relații de atașament și de modul în care persoana a învățat să facă față durerii și fricii.

Concluzie

Pe scurt, diagnosticul psihanalitic nu este o simplă etichetă, ci o hartă complexă a lumii interioare a omului, a conflictelor sale inconștiente și a felului în care acestea îi modelează viața și relațiile.

Sursa foto: medium.com, freepik.com