Blog - Depresia mascată – când suferința poartă o altă față

O privire psihanalitică asupra formelor tăcute ale depresiei

Când ne gândim la depresie, ne imaginăm adesea o persoană retrasă, tristă, lipsită de energie. Însă uneori, depresia nu arată deloc așa.

Există persoane care par „bine”. Sunt active, sociabile, implicate profesional, uneori chiar excesiv de grijulii sau performante. Zâmbesc, muncesc, funcționează. Și totuși, în adâncul lor, ceva e gol, tăcut, nemărturisit. Trăiesc o depresie mascată – o suferință psihică reală, dar invizibilă, pentru ceilalți și, adesea, chiar pentru ele însele.

Ce este depresia mascată?

Depresia mascată este o formă de depresie în care simptomele clasice lipsesc sau sunt convertite în alte manifestări: oboseală cronică, tulburări digestive, iritabilitate, comportamente adictive, perfecționism, somatizări, sau o hiperactivitate care pare laudabilă. Nu e vorba de o prefăcătorie, ci de un mecanism inconștient de evitare a durerii psihice.

Persoana nu reușește să recunoască pierderea, tristețea, vulnerabilitatea – și, în loc să le simtă, le ascunde sub activitate, griji, performanță sau dureri fizice. Suferința se exprimă pe alte canale, pentru că psihicul nu are – încă – capacitatea de a o simboliza.

Ce se ascunde sub mască?

Din perspectivă psihanalitică, depresia mascată este o apărare subtilă împotriva afectelor intolerabile. Uneori, în spatele unei vieți „pline” se află:

• o pierdere nespusă,
• o vinovăție inconștientă,
• o durere nerostită,
• o imagine de sine fragilă, care nu-și permite să sufere.

Așa cum spunea André Green, în aceste cazuri nu e pierdut doar obiectul iubirii (o persoană, o relație, o speranță), ci și reprezentarea pierderii – adică posibilitatea de a o gândi, de a o simți, de a o plânge.

Când corpul vorbește în locul sufletului

Depresia mascată se exprimă adesea prin corp. Pacienții ajung la medici cu migrene, probleme digestive, insomnii, dureri difuze – dar analizele ies bune. Alteori, devin dependenți de muncă, de control, de relații sau de substanțe. În toate aceste cazuri, afectul depresiv nu dispare – doar își schimbă forma.

Aici intervine rolul psihoterapiei: nu de a demasca, ci de a crea spațiul în care durerea să poată fi recunoscută, conținută și spusă.

Vindecarea începe cu permisiunea de a simți

Psihanaliza ne învață că depresia nu e doar o lipsă de serotonină sau o „gândire negativă”. E o formă de luptă internă între dorința de a păstra imaginea ideală a sinelui și imposibilitatea de a trăi, de fapt, ceea ce simțim. Iar depresia mascată este expresia acestei rupturi interioare.

De multe ori, cei care trăiesc astfel de stări nu cer ajutor – pentru că nu știu că suferă. Nu identifică ceea ce li se întâmplă ca depresie. Dar corpul știe. Comportamentele compulsive o trădează. Relațiile încep să sufere. Și, uneori, exact această criză este poarta prin care adevărul poate începe să se spună.

Bibliografie

• Freud, S. (1917). Doliu și melancolie.
• Green, A. (1993). La folie privée. Psychanalyse des cas limites.
• McWilliams, N. (1994). Psychoanalytic Diagnosis.
• Marty, P. (1966). L’ordre psychosomatique.
• Bion, W. R. (1962). Learning from Experience.

Poate cel mai important lucru pe care îl putem face este să devenim atenți la acele forme de suferință care nu se arată direct. Nu toate depresivele plâng. Nu toți cei care zâmbesc sunt bine. Iar în spatele unei vieți pline se poate ascunde o lipsă imposibil de rostit.

Dacă recunoști aceste dinamici în tine sau în cei apropiați, nu ezita să cauți sprijin. Depresia mascată nu este mai puțin reală. Doar mai tăcută.